Activități extrașcolare

Activități extrașcolare

ȘCOALA SPERANȚA MACEA

Elevii Școlii Speranța, împreună cu părinții lor, fac parte din Clubul Licuricilor din cadrul Programului ,,Licurici” organizat de Departamentul Tineret al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

PROGRAMA LICURICICILOR  vine în completarea activitățlor pe care le întreprindem zi de zi la școală și ne ajută să ne apropiem și mai mult de familiile elevior nostri ducând astfel la o bună colaborare în interesul dezvoltării elevului din punct de vedere intelectual, fizic, socio-emoțional și spiritual.

Activități extrașcolare

OBIECTIVELE PROGRAMEI PENTRU COPII

– Să ajute copiii să-şi predea viata lui Isus Hristos;
– Să ajute copiii să-şi însuşească cunoştinţele, deprinderile şi obiceiurile necesare pentru o viaţă împlinită;
– Să ajute copilul să înţeleagă responsabilitatea lui faţă de Dumnezeu, faţă de lumea înconjurătoare şi faţă de sine;
– Să  implice şi părinţii în predare.

Clubul de licurici încearcă să creeze ocazii valoroase în care să se strângă legătura dintre copiii şi părinţii lor.

Galerie foto

ȘCOALA SPERANȚA MACEA